Rezultate pentru eticheta "csu simona halep"
Continuă plecările de la Phoenix CSU Simona Halep. Clubul constănțean a anunțat că s-a despărțit și de cea de a treia jucătoare de origine americană, Nikia McDonald. În cele 12 partide disputate pentru formația de la malul mării ea a fost de departe cea mai bună jucătoare din lotul constănțean, având o medie de 18,7 puncte înscrise pe meci.
Mișcări de trupe la Phoenix CSU Simona Halep. Formația constănțeană s-a despărțit la începutul acestei săptămâni de două jucătoare, americancele Stewart și Hawkins, ambele venite pe litoral în toamna anului trecut.
Weekendul recent încheiat a fost unul al premierelor pentru Phoenix CSU Simona Halep. Constănțencele au reușit duminică scorul campionatului în cadrul celui de-al treilea turneu al Ligii Naționale la baschet feminin după ce au învins pe Rookies Oradea cu 123 la 40.
Schimbare de ultim moment în programul Ligii Naționale de baschet feminin. Al doilea turneu al sezonului, care programează etapele 4 și 5 din campionat, a fost devansat cu o zi din cauza alegerilor parlamentare care vor avea loc duminică. Astfel, Phoenix CSU Simona Halep Constanța va disputa în această seară, de la ora 19:00, confruntarea cu Olimpia Brașov, care era programată inițial vineri.
Start perfect pentru Phoenix CSU Simona Halep în noua ediție a Ligii Naționale de baschet feminin. Constănțencele au bifat trei victorii din tot atâtea partide disputate în primul turneu al campionatului și împart acum podiumul, cu maximum de puncte, campioana și vicecampioana din sezonul trecut. Americanca Nikia McDonald a fost revelația turneului de la București.
Schimbări de ultim moment în Liga Națională de baschet feminin. La numai o săptămână după ce federația a prezentat formatul primei părți a campionatului, la solicitarea cluburilor acesta a fost modificat complet luni seară. Măsura le avantajează pe constănțencele de la Phoenix CSU Simona Halep, care au scăpat pentru moment de confruntările cu primele două echipe ale campionatului în sezonul trecut.
La trei săptămâni de la participarea în turneul preliminar al Cupei României, Phoenix CSU Simona Halep va lua startul în noua ediție a Ligii Naționale. Federația Română de Baschet a decis ca, din cauza pandemiei, campionatul să se desfășoare deocamdată sub formă de turnee, în care fiecare echipă va juca câte trei etape. Sorții n-au fost însă deloc favorabili formației constănțene, care va întâlni la sfârșitul lunii două dintre cele mai bune echipe din sezonul trecut.
Phoenix CSU Simona Halep continuă să se întărească înaintea startului noii ediții de campionat. Formația constănțeană a transferat-o pe jucătoarea americană Jordan Hawkins, care a ajuns deja pe litoral și se pregătește sub comanda lui Carmin Popa. Hawkins a evoluat sezonul trecut pentru Agronomia București, iar în vară se transferase în campionatul elen.